Expoziția temporară: 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel lui George Emil Palade, părintele biologiei celulare moderne

Anul acesta marcăm 50 de ani de la momentul istoric în care George Emil Palade, savantul de renume mondial, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1974). În semn de omagiu, Muzeul Universității „George Emil Palade” organizează o expoziție temporară dedicată celui care este considerat părintele spiritual al Universității noastre.  

Expoziția aduce în prim-plan o colecție impresionantă de diplome și distincții primite de George Emil Palade de-a lungul carierei sale. Aceste documente, în facsimil după originale, reflectă recunoașterea internațională acordată savantului de către șefi de stat, academii, universități și instituții de cercetare. Obiectele prezentate fac parte din colecția permanentă pe care George Emil Palade a lăsat-o, prin dispoziție testamentară, Facultății de Medicină din București, ca un gest de recunoștință pentru instituția în care s-a format.  

„Un act de înaltă gratitudine, o reverență, poate un prinos de recunoștință pe care G. E. Palade îl face pentru instituția în care s-a format ca medic.” (Radu Șerban Palade, „G. E. Palade. Distincții”, 2022)

Deși valoarea unui om nu se măsoară în distincții, această expoziție își propune să demonstreze nu doar excelența profesională a lui George Emil Palade, ci și să inspire noile generații. Prin dedicare, seriozitate și perseverență, oricine poate atinge împlinirea profesională și umană.  

Expoziția poate fi vizitată marți, 10 decembrie, între orele 15:00 și 16:00, în Cetatea Medievală, Bdul Cetății, Clădirea Manutanței, parter. 

George Emil Palade – scurtă biografie

19 noiembrie 1912 – s-a născut la Iaşi, tatăl Emil Palade, profesor de filozofie și pedagogie, iar mama, Constanţa Cantemir Palade, a fost învățătoare.

1919 – 1922 – a parcurs primele trei clase în orașul natal, se mută la Buzău, absolvind Liceul „Alexandru Hașdeu”.

1930 – a fost admis la Facultatea de Medicină a Universității din București

1936 – rămâne  la Catedra de Anatomie, condusă de profesorul Francisc Rainer. A devenit, pe rând, preparator, asistent și șef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern și intern prin concurs.

1940 – a obținut titlul de doctor în medicină cu teza: „Tubul urinifer al delfinului”.

1942-1945 – Palade a activat în Corpul Medical al Armatei Române.

1946 – s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina, cu care a avut doi copii: Georgia și Philip.

1946 – G. E. Palade pleacă însoţit de familia sa în Statele Unite.

1961 – George Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA.

1973 – s-a transferat de la Institutul Rockefeller la Universitatea Yale.

În 1974 –  a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne.

1979 – Devine Sterling Professor of Cell Biology la Yale University.

1983 – Se retrage oficial, dar continuă să contribuie la cercetare și educație.

2000 – Primește Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Mare Cruce.

7 octombrie 2008 – se stinge din viață, la venerabila vârstă de 96 de ani, în locuința sa din Del Mar, SUA.

G. E. Palade, 1974, Banchetul Nobel, 10 decembrie 1974

„Majestățile Voastre, Altețele Voastre Regale, Doamnelor și Domnilor,

Nu atingem sau vedem niciodată cu adevărat aceste dispozitive minunate și minuscule care mențin fiecare celulă și fiecare ființă în viață – deoarece ele sunt mult dincolo de ceea ce simțurile noastre pot percepe fără ajutor. Dar pentru noi, ele sunt vii în mințile noastre, aproape de inimile noastre, parte integrantă a lumii reale, la fel cum galaxiile cu stelele lor neutronice și pulsarii sunt, la celălalt capăt al spectrului dimensiunilor materiei, pentru colegii noștri radioastronomi.

Pentru un om de știință, este o experiență unică să trăiască o perioadă în care domeniul său de activitate ajunge la maturitate – să fie martor la acele momente rare când zorii înțelegerii se aștern în cele din urmă peste ceea ce părea a fi confuzie cu puțin timp înainte – să asculte sunetul întunericului care se destramă.

Acceptăm această distincție cu cea mai profundă recunoștință:

– pentru jocurile sorții – pe care nu le controlăm – și care au făcut posibile realizările noastre,

– pentru marile instituții care ne-au susținut munca,

– pentru numeroșii noștri colaboratori devotați, pricepuți și mai puțin recunoscuți, fără de care progresele noastre ar fi fost mai puțin impresionante,

– și, în final, pentru instituțiile nobile ale Regatului Suediei care au susținut visul lui Alfred Nobel și l-au transformat într-un mijloc minunat de a afirma că – în cea mai bună formă – mințile umane aparțin umanității, dincolo de națiuni și dincolo de orice frontieră.”

(din discursul lui George E. Palade, la Banchetul Nobel, 10 decembrie 1974)